marți, 19 ianuarie 2016

Sacrificiu suprem

De același autor:

SACRIFICIU SUPREM



Cuvântul autorului



Am scris această carte în care unul din personajele principale mă reprezintă. O realizare târzie, după mai bine de un sfert de secol de la ultimele evenimente din viaţa eroului principal Vasile, când şi-a măritat fata.
Iniţial nu am vrut să mai scriu, deoarece cartea nu mai are valoare, fiind învinsă de electronică, iar scriitorii îşi subvenţionează editurile, investiţie care, din punct de vedere material, nu se recuperează nici cincizeci la sută. Un „amănunt” descurajator pentru scriitorii modeşti, ca să nu zic săraci.
În speranţa că viitorul va regla această verigă de bază a culturii, am zis să mai fac un sacrificiu material şi să mai scriu o carte. De fapt şi de drept, plăcerea de a scrie m-a făcut cel mai mult să mai risc o investiţie.
De-a lungul timpului am scris tot felul de poveşti, articole, scrisori neexpediate şi expediate, toate stocate. De multe ori le recitesc cu o plăcere deosebită, mai ales spre finalul vieţii, când amintirile sunt totuşi o hrană sufletească şi spirituală, fiind şi o sursă de inspiraţie pentru cărţile mele. Ar mai fi un amănunt: tragedia din viaţa unei soţii de erou căzut sau, mai precis, ucis în decembrie 1989, este un punct negru pentru poporul român. Tragedia vieţii ei m-a dus cu gândul la Vasile şi povestea lui relatată cu lux de amănunte în notiţele mele cu cu aproape cincizeci de ani în urmă, căreia îi dădusem şi un nume: sacrificiul suprem.
Consider că este tot un sacrificiu suprem uciderea cu gloanţe explozive a lui Ovidiu Stancu, un soţ iubitor, lăsând în urma lui doi copii şi o soţie îndurerată.
Am căutat notiţele de atunci, completate ulterior cu botezul şi nunta fetei lui Vasile şi, în final, cu scurta poveste a familiei Stancu. Înarmat cu acestea, am căutat soluţii de documentare despre viaţa lui Vasile, despre care nu mai ştiam nimic de peste douăzeci de ani. Găsind soluţia cu părintele Serafim, un călugăr de la o mănăstire cu care am colaborat şi eu cu mulţi ani în urmă când voiam să mă călugăresc. Documentarea a fost un succes, cu toate că mi-a tulburat sufletul prin răscolirea unor amintiri aproape uitate.
Recent publicasem Ideile romanţate care s-au bucurat de succes. Din lipsă materială am scos o ediţie scurtă, la fel ca cea a Atacului lupilor care s-a epuizat repede dar care nu şi-a amortizat investiţia. Cu toate acestea m-am aşezat la lucru cu credinţa că în doi ani o să o scot de sub tipar. Astăzi, 8 ianuarie 2015, exact după doi ani şi jumătate, pot spune că am definitivat manuscrisul. Sper ca în termenul cel mai scurt să iasă de sub tipar, bineînţeles dacă baza materială mă va ajuta şi dacă nu vor interveni altele legate de procedură. Sper să nu apară nimic. Spuneam la finalul cărţii că în viaţă suntem ceea ce simţim. În rest nimic nu este.
Cititorii care se vor regăsi în această poveste, şi chiar eroii care o vor citi, au scuzele de rigoare pentru anumite fraze, cuvinte, expresii în descriere şi care nu corespund poveştii trăite de ei, toate aparţin autorului. S-a procedat aşa deoarece s-a dat un pic de romantism poveştii şi anumite scene, expresii, trăiri ş.a., s-au relatat la modul general, scoţând în evidenţă dramatismul care sigur s-a produs la fiecare, în felul lui de a simţi durerea.
În Epilog (generic pentru sfârşit), am încercat să dau o definiţie a iubirii. În scrierile mele am relatat foarte multe despre iubire. Uneori am ridicat-o la rang de prinţesă, mai mult, de regină, deoarece ea realizează cele mai frumoase poveşti de iubire. Cele mai perfecte cupluri care, sub legământul iubirii, trăiesc frumos, fără să simtă prea tare neputinţele bătrâneţii. Se spune despre bătrâneţe că nu se poate vindeca, nu are leac. Topeşte trupul aşa cum se topeşte o lumânare. Tot ce putem face este să o pregătim din tinereţe, ca finalul să fie uşor. Cine reuşeşte şi înţelege acest lucru, va avea o bătrâneţe liniștită şi un final la fel. Aviz tineretului!
Pentru asta trebuie să avem ca ghid în viaţă pilda:
„Să muncim, să iubim, să trăim frumos, să ne bucurăm de viaţă ca şi cum am trăi o veşnicie, dar în acelaşi timp să ne îngrijim de suflet ca şi cum am muri la noapte.”
Dar, din păcate, trăind vremurile anilor 1990-2015, altul este rezultatul. Trăim într-o sălbăticie condusă de legile junglei, nerespectându-ne sub nicio formă învăţătura biblică amintită mai sus.
Trăind în această sălbăticie în care legea o face banul, ridic mâinile şi faţa către cer şi strig cu toată puterea: „Doamne, Vino Doamne, ca să vezi ce-a mai rămas din oameni”. Fac asta ca un strigăt de disperare şi care-mi doresc să străbată toate barierele cerului, că poate s-o îndura Dumnezeu să bântuie pe toţi cei care nu au nimic uman în ei şi care produc răni adânci, aproape nevindecabile, poporului român. Asta a făcut şi face să se întâlnească tot mai rar oameni de tipul celor care alcătuiesc această poveste, care au recurs la sacrificii supreme pentru a rămâne oameni şi care te fac totuşi să nu-ţi pară rău că ai trăit asemenea vremuri.
Odată, cândva, într-o mănăstire, am stat de vorbă cu un călugăr bătrân căruia în finalul discuţiei noastre i-am pus următoarea întrebare:
– Părinte, încotro merge specia umană?
Fără să se gândească prea mult, mi-a spus:
– Spre pierzanie, fiule, spre pierzanie.
Un răspuns care m-a făcut să rămân pe gânduri, întărind dorinţa mea excentrică: Dacă Dumnezeu mi-ar da printr-o minune o secundă din puterea lui, aş desfiinţa specia umană care, cu paşi tot mai grăbiţi, merge aşa cum spunea părintele (călugărul) spre pierzanie.
Planeta cu toate resursele ei, viaţa simplă a necuvântătoarelor, a firului de iarbă, imensitatea pădurilor, a apei – acest domeniu de bază al vieţii – toate sunt în pericol din cauza acestui animal feroce care este omul. Numai Dumnezeu ştie cu ce scop a fost creat.
Având în vedere, aşa cum am mai spus mai sus, că există oameni ca Miralina, Vasile, Ovidiu şi mulţi ca ei, regret amarnic cele spuse. Dar asta nu înseamnă că nu aş face-o dacă Dumnezeu m-ar asculta. Noroc că el nu se ocupă de amânunte ori de dorinţe excentrice.
Pentru asta a lăsat selecţia naturală care funcţionează fără greşeală, generatoare a tot felul de legende, poveşti, drame, tragedii, sacrificii supreme. Toate se datorează libertăţii gândirii noastre şi a sorţii înglobată în oul embrion, acea sămânţă din care, fecundată, rezultă to ce este viu pe pământ.




duminică, 15 februarie 2015

Idile romantate

De același autor: 




               Meditație:
          De vorbă cu Dumnezeu


    Nopțile de iulie sunt feerice, pline de tot felul de zgomote, sunete melodioase ce alcătuiesc simfonia serilor și nopților de vară. Greierii parcă țin isonul, iar privighetorile, aceste fiinţe  gingaşe ca niște viori, completează orchestra acestei simfonii, pe care numai în Eden o poți asculta.
     Culcat pe spate și simțind căldura pământului din care ne tragem, îmi umpleam sufletul cu frumusețile nopții, şi priveam cerul luminat doar de lumina stelelor, ce păreau mai strălucitoare ca niciodată.
În acest decor plin de dumnezeire, mi l-am imaginat pe Dumnezeu. În faţa mea se conturase deja o imagine încărcată de bunătate, creată numai din lumină pulsatorie.
Mă privea cu multă blândețe, zâmbindu-mi în același timp. Încercam să-i spun ceva dar aveam o teamă și apoi nu-mi găseam cuvintele.  Văzându-mi frământarea, Dumnezeu îmi zise:
-Vrei să-mi spui ceva?
-Da!!! Am spus eu, dacă ai timp şi dacă vrei...

Dumnezeu îmi luă mâna şi mă privi în ochi.
Am simţit o linişte sufletească şi tot corpul meu parcă începea să se purifice, să se elibereze de toată încordarea.

-Dacă vreau!? Voi sunteţi creaţia mea, deci nu se pune problema, iar dacă am timp!? Timpul meu este eternitatea!. Ce întrebare vrei să-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Zâmbind, face o pauză ca şi cum ar căuta răspunsul, apoi îmi spune:
-Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească...iar apoi tânjesc să fie iar copii. Îşi pierd sănătatea pentru a face bani, averi, apoi îşi pierd averile ca să-şi recapete sănătatea. Se gândesc cu teamă la viitor, uitând prezentul,
 astfel încât nu-şi trăiesc nici prezentul, nici viitorul.
EU vă spun vouă, să trăiţi ca şi cum nu aţi muri niciodată, şi să muriţi ca şi cum nu aţi trăit!
Să fiţi frumoşi  şi pe dinăuntru şi pe dinafară!
Deoarece, frumuseţea nu este decât promisiunea fericirii; fără aceasta şi fără înţelepciune, nu puteţi fi fericiţi!

Dumnezeu mi-a lăsat mâna şi am stat o vreme tăcuţi, după care l-am întrebat:
-Ca părinte al nostru, ce lecţii de viaţă ai dori să învăţăm, să luăm aminte la ele?

-Să învăţaţi şi să luaţi aminte, că durează doar o secundă  deschiderea unei răni adânci în inima şi sufletele voastre, dar că durează ani ca să se vindece! Multe din aceste răni, creează cicatrici adânci, niciodată vindecate, cu care veţi muri.

Să învăţaţi,  că un om bogat nu este acela care adună bani, ci acela care are nevoie de cel mai puţin, care se mulţumeşte cu ce are  şi nu tânjeşte la mai mult!

Există oameni pe care-i iubiţi, dar nu ştiţi să vă exprimaţi sentimentele.

Iubiţi fără motiv şi tot fără motiv urâţi.
Iubirea motivată este un sentiment care plantează în suflet, cu rădăcini adânci, fericirea!

SĂ ÎNVĂŢAŢI, că bunătatea şi binele, aparţin fiinţelor superioare!
Cu bunătate şi făcând binele, veţi rezista tuturor înfrângerilor!
Răul vă va afunda  tot mai adânc.
 Nu este suficient să ierţi, dacă pe tine nu te-ai iertat!
 La necaz, în dificultate, nu căutaţi vină nimănui, căutaţi răspunsul în voi înşivă, şi-l veţi găsi cu siguranţă!

Nu judecaţi pe nimeni, că pe voi vă judecaţi!

ÎN CONCLUZIE, EU v-am creat să fiţi buni, frumoşi şi iubitori, dar păcatele voastre vă urâţesc şi vă aruncă în hăul din care cu greu puteţi fi salvaţi!!

-Mulţumesc pentru timpul acordat, am zis eu umil...Crezi Doamne că ar mai fi ceva ce ai dori ca noi oamenii, să ştim?

Dumnezeu m-a privit îndelung...
Figura lui sfântă, conturată de lumina pulsatorie, parcă a luminat mai tare şi zâmbind mi-a spus:

-Doar faptul că sunt aici, peste tot şi-ntotdeauna şi mereu voi fi!
Când vă simţiţi neputincioşi, nedreptăţiţi în faţa vieţii, descărcaţi-vă prin spovedanie în faţa unui reprezentant al legilor sfinte – deci SPUNEŢI, nu lăsaţi nimic din acestea, nerostite, căci grele urmări vor avea în sufletul şi apoi în corpul vostru!
Greşelile, îşi vor găsi răspunsul şi calea de rezolvare în propriul suflet!
                                                 --¤--
 Ultimul duşman al omului, al vieţii, a tot ce este viu, este Moartea. Dar este cale de „n” generaţii de parcurs, pentru ca Dumnezeu să-l poată distruge...
Să ascultăm deci îndemnul la luciditate, credinţă şi speranţă cu care trebuie să privim acest final!!

E, ca şi cum, am trăi într-o poveste frumoasă, creaţie a lui Dumnezeu, care ne îndeamnă, în cele din urmă...să adormim uşor... Să respectăm deci această creaţie!

                                                                   --¤--


Când m-am trezit din meditaţie, nu-mi puteam da seama cât timp a trecut.
Bolta cerească, era presărată cu stele ca nişte  infime diamante, ce continuau să emane lumina lor sclipitoare, atât de clară încât puteai vedea dincolo de  ele, în noapte.
La orizont luna începea să răsară.
Priveam cum discul ei roşiatic se tot mărea.
După ce s-a ridicat de după orizont, culoarea de jăratec a dispărut, luminând cu lumina ei din ce în ce mai clară şi făcând ca stelele să pară nişte licurici.
Transformase totul, într-o altă dimensiune a spaţiului înconjurător!

Se spune că atunci când iubeşti cu toată fiinţa ta, natura, o altă fiinţă, te confunzi într-un tot unitar cu acea fiinţă, iar natura te asimilează în sânul ei. Atunci reuşeşti să vezi totul în jurul tău într-o altă dimensiune, greu de explicat.
Dacă nu cumva, atunci ne apropiem cel mai mult, de esenţa lui Dumnezeu...
Cornel Buhuș

Inspirat după Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler.

..........

duminică, 9 noiembrie 2014

ATACUL LUPILOR



Atacul lupilor
autor: Cornel Buhuș

      Nu sunt un nostalgic pentru faptul că fac parte din generația tinerilor și copiilor de la țară din perioada interbelică și postbelică, tineri peste care au  trecut în valuri un război, tifos, și alte boli care ne-au decimat, și la care s-a adăugat perioada de tranziție a anilor de după război și a alegerilor din 1946, toate acestea ținând mai bine de zece ani. Majoritatea tinerilor din această perioadă, în special cei de la țară, din zona Moldovei și nu numai, au trăit într-o sărăcie lucie. Tifosul și subnutriția nu i-a ocolit ci i-a împuținat.
      Analfabetismul atingea un nivel îngrijorător. Școlile profesionale care au luat ființă și planul de reconstrucție al țării, industrializarea, deschiderea șantierelor de construcții, au salvat acest tineret aflat în pragul unui colaps. Pentru cei care au depășit vârsta de șaisprezece ani s-au format unități de muncă voluntară (brigadieri) care au activat la Bumbești-Livezeni, Agnita-Botorca și pe alte șantiere. În condiții nu prea strălucite s-au pus bazele formării oamenilor ce aveau să înceapă reconstrucția țării.
Din aceste brigăzi s-au selectat tineri pentru învățământul postliceal, superior, pentru școli militare sau pentru formarea noii clase sociale, corespunzătoare acelor vremuri.

      Mă delimitez de cei care au descris acea perioadă ca fiind caracterizată în principal de epurarea și decimare clasei intelectuale. Eu pot spune că acele vremuri au contribuit la salvarea unei importante părți a tinerilor aflați în pericolul de a rămâne analfabeți și foarte sărăci datorită războiului și a tranziției prin care au trecut.
Este drept că pentru asta s-au folosit metode nu prea ortodoxe, dar trăind bulibășeala politică din zilele noastre, pot afirma cu certitudine că deși s-au folosit metode inumane în acea vreme, multe dintre ele au fost utile și au dat roade.

    Acum la final de viață, pot afirma în cele mai depline facultăți mintale, că fac parte din rândul acelor tineri care au fost salvați de oamenii politici ai acelor vremuri.
În numele lor cer iertare celor care au suferit în urma tranziției în acele vremuri, cu excepția celor care au transformat acea perioadă în eșafod. Din păcate au  fost și din ăștia. Fac asta în numele celor care în modul cel mai cinstit au muncit în această țară în scopul de a o ridica la nivelul de plutire.

    De-a lungul timpului, am trăit întâmplări, fapte, am cunoscut oameni, poveștile lor, am trăit momente frumoase, dar și triste. Toate le-am schițat într-un jurnal, mai precis le-am stocat. Am selectat temele unor cărți, cum ar fi Atacul lupilor, o poveste tulburătoare de dragoste, în care vă veți delecta cu momente din viața unor tineri pentru care dragostea adevărată, sinceră, nu are limite în dăruire, indiferent de piedicile puse, după cum o spune chiar eroina principală, Sânziana: Așa cum te-am iubit și te-am așteptat în viață, la fel te voi aștepta și în eternitate.

      În al doilea roman, Idile romanțate,  am dorit să scot în evidență trăirile adevărate și romanțate ale unui om care a confundat idealul cu ispita.

      În prezent lucrez la romanul, O viață romanțată, pe care l-am întrerupt pentru o scurtă perioadă, în favoarea nuvelei, Sacrificiul suprem.

      Sper ca Demiurgul să-mi ofere șansa de a finaliza ultimul roman și asta deoarece neputințele vârstei a treia, pot oferi surprize.

      Cărțile mele sunt inspirate din perioade tulburi, dar liniștite ale anilor 1935-1980. Privind suferințele unora și șansa altora, situații ce apar de obicei în perioadele de tranziție, la schimbarea sistemelor, adevărul este întotdeauna la mijloc.

      Politicienii anilor de după 1989 sunt datori cu un răspuns: pentru ce a fost nevoie de eroii căzuți în’89?Eu am moștenit o vorbă: Vai de poporul care are nevoie de eroi.   Nu știu cine a   spus-o, dar eu o accept și o atribui cărții cărților, Biblia.

     Cei interesați de cărțile mele, le pot comanda la fosta librărie St. O. Iosif, în prezent Libris Brașov, sau direct la autor:

Cornel Buhuș,
Tel: 0723239675,   0784304695
Email: b_dorina2002@yahoo.com


............

ATACUL LUPILOR -Vol.1


    Am scris această carte inspirat dintr-o poveste  adevărată, o poveste ca multe altele care se petrec dea lungul anilor în sânul generaţiei umane.  
Pentru a fi plăcută cititorului am folosit imaginaţia aferentă povestirii. Sper să vă regăsiţi în ea, să vă  tulbure sufletul sau să trăiţi momentele ca şi cum aţi fi în mijlocul acţiunii, ori pur şi  simplu să fie un remediu al trupului şi sufletului atunci când doriţi să vă relaxaţi. 
     Adrian, Drumea, Barbu, în general toţi bărbaţii, eroii acestei povestiri vă vor cucerii cu trupurile lor de semizei, sculptate parcă de Michelangelo. Majoritatea cuplurilor pun pe primul plan plăcerea trupească, neglijând esenţialul.  Undeva în Biblie scrie:
„Iubeşte, munceşte, dăruieşte-te fără interes şi egoism făcând asta ca şi cum ai trăi veşnicia. Dar în acelaşi timp îngrijeşte-ţi sufletul ca şi cum ai muri la noapte. "
Din păcate mulţi, chiar foarte mulţi confundă idealul cu ispita,  dragostea cu plăcerea trupească, transformând-o în viciu. O definiţie a dragostei spune: Dragostea este ceva  sublim, măreţ, euforic. Este un cuvânt necreat de nimeni, el a apărut spontan, aşa cum apare iubirea. Dragostea care are continuitate este pură, adevărată. Aşa cum a fost pentru Sânziana: ca o magistrală pe care nu a părăsit-o niciodată.
S-a dus cu ea în imensitatea mării de pe colţii lui Neptun, scriindu-i lui Adrian, Minunea iubirii ei, cum îi spunea ea.
„ Tu să trăieşti să-mi promiţi asta fără nicio ezitare, oricât de greu îţi va fi, trebuie să trăieşti, ai obligaţii pe acest pământ şi trebuie să ţi le îndeplineşti. Eu am să te aştept oricât de mult ar dura. Aşa cum te-am aşteptat în viaţă, aşa te voi aştepta şi în nefiinţă."  
Puterea dragostei este mare, din păcate o depăşeşte durerea despărţirii prin moarte.

     Vă doresc lectură plăcută. Dacă unele episoade vi se par exagerate sau fără înţeles, scuzaţi, speranţa mea este că aţi înţeles esenţialul.


..........
Lui CBA
Dedic acestea fiului meu, să-i fie de căpătâi. Omul trebuie să aibă un ideal, pe care să nu-l confunde cu ispita; nu trebuie să trăias singur, eu am fost o excepţie pentru el, să nu fie o pildă. Egoismul, dorinţele şi gelozia sunt cele mai mari generatoare de nefericire. Eliminate creează statornicie pe magistrala vieţii”.
Corneliu Buhuş
            

Valea Sălăuţei, privită de undeva de sus, apare ca o brazdă adân trasă în timp geologic de plugul apelor. Este străjuită, de o parte şi de alta, de munţii nu prea înalţi rupţi din loc în loc, de pâraie adânci, apărând ca nişte lovituri de paloş în trupurile lor gârbovite. Ca un balsam, peste aceste răni adânci, natura şi numai ea, a aruncat ca un pansament, o mantie verde, rup şi ea din loc în loc, aşa cum apar plaiurile cu verdele lor deschis, de parcă ar fi nişte petece cusute cu măiestrie.
Pe  fundul  ușor  al  văii,în  șipote  oare  și  repezi,șerpuind  pe  alocuri curge Sălăuța. Mergând pe firul ei în sus și privind de pe malurile nu prea înalte, poţi vedea cum apa ei limpede de cristal în care hălăduiesc păstrăvii, curge liniştită în vale. Vuietul ei liniştitor, care parcă îţi limpezeşte mintea ca o mângâiere plăcută, te duce cu gândul la unul dintre acei care odinioară, au cântat aceste meleaguri, aşezându-le la loc de cinste în versurile lui, un bard al meleagurilor năsăudene, Coşbuc:
„În vaduri, ape repezi curg,
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopii în umedul amurg,
Doinesc eterna jale.
Trecând pe deasupra satului care îi poar numele şi urcând mai sus, până acolo unde apa este crăpată în două de un topor bont, aşa cum apare coama muntelui din faţă ce a despicat-o. Un pic mai sus, pe firul văii din dreapta, unde şi drumul forestier se termină, de par dispare sub munte, se face un pârâu la dreapta, acoperit de coroana fagilor bătrâni, ca o boltă. Pe sub ea şerpuieşte o cărare turistică, pe ngă firicelul de apă o şuviţă a Sălăuţei. Cărarea ce ur în piept muntele din faţă, te scoate sus într-o poieniţă mică, după care ca o fâşie îngustă, desparte pădurea de pe coamă, apărând ca o cărare pe creştet formată de plete. Mergând pe ea, nu după mult timp ajungi pe capul coamei, de unde, se coboară or într-o şa largă, despădurită plină cu iarbă şi flori, boteza Poiana florilor.
Mai departe, cărarea merge pe marginea şeii, coborând un pic, ocolind cocoaşa abrup din fată, ca după aceea să urce din nou în serpentine, ajungând într-un platou unde dispare.
Căund-o cu atenţie, o găseşti din nou traversânmicul platou râmat de porci mistreţi de par au arat cu plugul.
Coborând ceva mai mult, pe curba de nivel din nou prin pădure, îndrepndu-se spre muntele golaş din faţă, ajunge la o traversare de apă, pe marginea căreia un drum destul de bun ajunge doar până acolo, terminându-se într-un fund de vale, cu o poiană largă căreia i se spunea „Poiana lupilor”. Aici se adună în haite lupii atunci când iernile sunt geroase, cu multă zăpadă şi lungi, dar mai ales în perioada împerecherii.
Aici cărarea dispare apărând mai sus, unde drumul se înfundă, urcând uşor un pisc pleşuv prin patru serpentine, largi, de unde, printr-un ocoliş se ramifică în două, intrând într-o poiană de frunte cum se spune, înfip par în trupul muntelui din faţă. Poiana largă, întinsă, cu oare denivelări, apărea ca o masă imensă, acoperită cu o faţa de masă verde, brodată din loc în loc cu pâlcuri dese de flori multicolore. De jur împrejur, codrii imei adunaţi par la sfat, condi de un bătrân descoperit cu plete argintii şi barbă sură, cum apărea piscul golaş din faţă, acoperit mai jos de tufele pitice ale afinişului. Spre bărbie, peria deasă a jnepenişului, a cărui ruptură din mijloc, apărea ca o imensă gură semideschisă ce vorbea adunării mute. De acolo de sus, priveliştea se deschide larg înspre munţii din jur, de parpriveai într-o imensă oală în care aceste meleaguri au clocotit cândva şi au îngheţat instantaneu atunci când clocoteau mai tare. Jos în vale peste pădure de la poalele versantului din faţă, se vedea o altă poiană, în mijlocul căreia, o snă de unde ieşea fum. Un drum lat ce trece pe lângă snă, dispărea pe după capul unui munte ca să apară mult mai jos, ca un firicel argintiu ducând la aşezarea ce se vedea în depărtare.
Sub privirile bătrânului munte, pe cărarea urmărită, un şir indian de oameni şi animale intrau unul câte unul în poiană. Primul ajuns în poiană, dezbrăcat până la brâu era un bărbat de statură mijlocie, gâtul scurt apărând ca o prelungire a celor doi muşchi puternici ai spatelui. Faţa mică, puţin ovală, cu doi ochi de panteră a căror privire fulgerătoare te oprea în loc. Mustăcioara nără, bărbia mică şi dreaptă, gura cu buze semisenzuale, pieptul, ca două pâini rotunde lipite una de alta a căror fibre prelungite acopereau abdomenul supt, legându-se în talie. Braţele puternice la fel ca bustul modelate par în marmură arămie, păreau uşor arcuite gata oricând să intre în acţiune.
În  urma  lui,  unul  câte  unul  împovăraţi  cu  echipament  şi  scule,  veneau  patru măgari, avându-l în frunte pe Costică, o corcitură între măgar şi asin, oprindu-se o dată cu bărbatul din faţă în mijlocul poienii.
Încet, încet, coloana lungă se destramă în poiană căundu-şi fiecare un loc mai comod de odihnă, terminându-se cu şapte măgari, la fel de împovăraţi, având în urma lor un bărbat aproape la fel ca primul, mergând încet în pasul măgarilor cântând din drâmbă.
Apariţia ultimului grup l-a făcut pe Costică să scoată trei răgete scurte,  chemându-şi semenii la el, tăvălindu-se despovărat la fel ca şi ceilalţi în iarba moale şi grasă, pe lângă spânul său, care părea răstignit de pământ. Când ceilalţi măgari au ajuns lângă ei, Costică s-a oprit din văleală, întinzând botul spre bărbia spânului voind parsă-l anunţe toată lumea a sosit.
Era compania militară de construii ce se deplasa în zonă, în vederea construirii unui obiectiv special şi a liniei de o su zece Kilovolţi, mundu-şi tabăra în aceaspoiană pentru următoarele optsprezece luni.
cerea a fost spar de cele trei răgete ale lui Costică şi după aceea de conducătorul de grup care s-a sculat, inventariind dintr-o privire totul.
Salut băieţi! Bine aţi sosit în noua noastră reşedinţă! Desfăcând în acelaşi timp împreună cu Drumea, conducătorul ultimului grup din spate, chingile samarelor, despovărând de greutate ultimii măgari.
Costică, ia-ţi trupa şi ne vedem deseară!Spunând asta măgarului, timp în care-i lega un clopot de gât.  Ai grijă pe unde umbli, pe aici sunt urşi mulţi şi eu răspund de viaţa voastră! Hai roiu! Dându-i o palmă peste fund în timp ce cu cealaltă îi mângâia spatele,făcând la fel cu toți ceilalți care treceau în ordine strictă prin fața lui luându-și bucățica de zahăr și s-au împrăștiat în imensa poiană.
- Atenţie, băieţi, încolonarea în faţa mea! Pas alergător, lăsaţi bagajele acolo unde sunt, aşa, mai repede, foarte bine, drepţi. Strângeţi rândurile, aşa, numărătoarea în ordinea ştiută!
Unu, doi, trei, cinci...
– Stop, unde-i patru?
Prezent!
Ce faci Nae, te-a furat somnul?
Aşa, oleacă...
Faceţi-i loc, aşa, continuaţi. Perfect. Repaus total. Drumea, unde a rămas şeful?
A rămas la Năsăud, uite, ţi-a trimis acest plic, a zis să-l deschizi când ajungi la locul stabilit.
Bine, merçi, Bimbo, ocupă-te de bucărie. Toată lumea o jumătate de oră repaus total. vedem ce spune ordinul, citind numai pentru el:
,,Adriane, eu rămân la Năud, poate stau mai mult, preiei comanda. După ce organizezi tabăra, vă odihniţi două zile şi după aceea ataci obiectivul 6 din planşa 12. Succes! La ultimul măgar v-am făcut un cadou surpriză. Noroc bun! Şi ai grijă, nu doresc o disciplină hitleristă, dar în acelaşi timp îţi amintesc disciplina şi numai ea vă  formează  ca  oameni şi păstrează  ordinea  necesară, strict  necesară  în tabăra noastră,,
Primul paragraf îl citeşti la toţi, al doilea îl citeşti numai pentru tine. În foaia mea de cort este împachetată arma de vânătoare. Te ştiu băiat de nădejde, foloseşte-o, asta ca să nu vă mai puneţi în pericol folosind laţuri, capcane. Se spune în zona asta este cel mai mult vânat. nu vânaţi decât strictul necesar. foloseşti amortizorul, cred că e mai bine. Dacă vine vreo inspecţie trimite după mine la ngeorz-Băi unde mă găseşti la vila nr. 7, dacă nu sunt acolo sunt prin staţiune, la Oficiul de cazare voi lăsa întotdeauna unde sunt. Salut şi succes!
Fata preotului, verişoara mea scumpă şi dragă, s-a îndrăgostit de tine. Am dedus la masă, aseară. A afirmat că un zeu îţi este inferior, iar uitătura ta de tigru poate să ucidă fără scrupule o femeie slabă sau oricare altă fiinţă care ar cuteza să te înfrunte. Când aşezai lemne cu băieţii, a zis:noroc cu maică-sa care a înlocuit-o când vă servea,că altfel venea lângă tine să pună mâna pe tine,sau cum spunea ea:
,,Nu puteam abţine să nu duc să-i mângâi muşchii despre care nu mi-am putut închipui că pot exista. Credeam că-i doar o iluzie. Eram convinsă numai fantezia sculptorilor poate realiza aşa ceva. Dar privirile lui m-au înghat, dacă nu venea mama lângă mine, făcându- să-mi revin, nu ştiu care mi-ar fi fost reacţia. De mai întâlnesc odată în viaţa mea această fiinţă, sunt o femeie pierdută.,, Şi nu uita, este o profesoară de filozofie - istorie. După cină am făcut o plimbare şi foarte sinceră mi-a zis:
,,Nu se cade să-ţi spun ţie aşa ceva, dar tu ştii că eu m-am destăinuit ţie de multe ori. Adrian ăsta al tău, s-a rupt de realitate. Acum văd totul foarte clar, dar în prezenţa lui, atât cât a fost simţeam lipsită de orice mijloc de apărare, de parcă eram hipnotizată. Dacă mă vezi în pericol, te rog să mă ajuţi.,,
Ţi-am spus toate astea ca la un prieten, strict confidenţial ca să fii prudent. Fiind o femeie frumoasă, te va atrage, te va ispiti şi pentru tine nu este mare lucru să  o cucereşti, dar nu uita femeile frumoase au distrus multe suflete, mulţi bărbaţi. Cred că la tine nu poate fi cazul, dar nu se ştie! Tu ai o sarcină pe care trebuie să o duci până la capăt. Mai mult, suntem obligaţi să o ducem până la capăt. Orice să-i accepţi, dar să nu faci dragoste cu ea, m-ai pune pe mine într-o postură proastă faţă de familie. Ştiindu-te, o vei subjuga ca pe o neputincioasă. Dacă o vei face, să o faci cu cap, ca să nu-mi fie ruşine. Mai vedem noi!spunându-şi cu voce tare ca pentru el.
Băieţi, să vă citesc ordinul şefului!du citire primei părţi a scrisorii, spunând restul i se adresa personal.
Şi surpriza? întrebă unul dintre ostaşi, care a reţinut din citirea ordinului.
ne spună Bimbo, că el ştie inventarul de pe ultimii măgari.
Bimbo bucătarul companiei, un băiat brunet ca părul creţ, nu se deosebea cu nimic faţă de ceilalţi, atât doar că nu era bronzat şi nu avea palmele şi pielea aspră ca ceilalţi. Se cunoştea că nu face mun brută. Se aşeză ngă Adrian:
Aseară, şeful m-a luat în oraş în timp ce voi tăiaţi lemne la popă. Am luat un sac de campanie şi l-am umplut cu 32 sticle de rom şi mi-a dat ordin să nu mă ating de ele şi să nu spun nimicnă nu voi fi întrebat de tine sau de el. Uite, ăştia sunt sacii, arătând spre cei doi saci pe care i-a aşezat cu gri, rezemaţi de un mic dâmb, ca să nu se răstoarne.
Bine, bem câte un ceai cu rom, dă drumul la cazane şi dă-mi o sticlă să o facem poştă.
În liniştita poiană în care doar bătrânul munte ne mai poate spune cine a mai poposit, treizeci şi doi de bărbaţi, unul şi unul, 11 măgari, fel de fel de scule, cazmale, lopeţi, fierăstraie, topoare, echipamente de campanie, foi de cort, bidoane şi multe altele; două instrumente muzicale, o drâmbă la care Drumea cânta cu măiestrie şi un fluier la care Nae, un băiat căruia abia îl mijeşte mustaţa cân în serile de linişte atât de frumos, încât seara la lumina lunii, puteai vedea feţele celor care îl ascultau, pline de un zâmbet plăcut, cu gândurile purtate pe undele duioase ale melodiei, acolo unde fiecare îşi avea visele şi iubirile lui.

......................


ATACUL LUPILOR -Vol.2



                                                                                                                 Motto
Iubirea? Liantul puternic al prieteniei, a vieții conjugale. Ucide egoismul și gelozia. Nivelează drumul spre fericire, spre trăirea  vieții la superlativ.

Gălăgia ce o făceau măgarii prin răgetele lor caracteristice l-au trezit pe Adrian. Buimac de somn arun tricoul de pe el, se spală cu zgomot, apare şi Bimbo şi împreună rezolvă măgarii şi caii să nu mai facă găgie.
Unul câte unul apar şi băieţii bolborosind fiecare câte ceva în legea lui nu-şi făcuse somnul.
După plecarea grupului de excursionişti aproape toţi erau supăraţi. Bimbo încerca să  le  intre  în  voie  dar  nreea. Adrian  când  venea  seara  nu-şi  găsea locul. A trecut o zi, au trecut două, au trecut trei, au trecut patru zile. În a cincea zi, vineri după ora douăsprezece, Adrian îl cheamă pe Barbu.
- Ce zici Barbule de o ieşire în oraş, nu ţie dor de Mioara?
- O! să fiu al dracului! cum spune Amza, îmi sfârâie căliele. Îmi pare un an până dumini.
Toţi  băieţii  serveau  masa  de  prânz  adusă  în  perimetru  de  Steve  cu măgarii lui favoriţi de corvoadă. Adrian le spune că împreună cu Barbu coboară în oraş. Niciunul nu a zis nimic, ştiind că aşa e regula, ei merg duminica şi el în timpul săpmânii.
- Era vorba că în seara asta facem o partidă! a spus Drumea.
- O faceţi fără noi a spus Barbu imediat.
- Şi cine aruncă harpoanele?
- Tu şi cu Seică.
- Nu cred să reuşim.
- Lasă că o facem marţi sau miercuri, a spus Adrian.
- E mai bine.
- Auzi Bărbate! E cerbul ăla răcit din Valea largă ce-ar fi să-l bighinim în seara asta, a spus Sei.
- Consultaţi-vă cu Bimbo şi dacă e nevoie, pe el cu grijă mare şi să-l ucideţi fulgerător. Să nu aud că s-a chinuit, că-mi stă în gât.
- Asta-i specialitatea mea şi a lui Costică, depinde cum îl agaţă ăştia cu lasoul, numai să ne putem apropia de el.
-  Treaba  voastră!  Să  aveţi  grijă  mare,  duminică  au  făcut  anumite apropouri ăştia de la filiala de vânătoare, că s-ar fi rărit vânatul pe lângă noi.
- Nu pun ei laba pe noi, chiar dacă ar face poteră! a spus Zontea.
- Acum cu bubuiturile astea pe care le face Amza şi Eugen, avem o scuză. A fugit vânatul din cauza lor.
- Deştept băiat eşti tu măi Sandule, uite mie nu mi-a trecut prin minte asta a spus Adrian.
- Aşa-i el, nd ţi-o făta mintea să-mi dai şi mie un pui! a spus Barbu.
- Mai pune-ţi pofta-n cui.
- Bine măi! Noi am plecat, caii îi luăm cu noi. Deseară vedeţi cum vă rânduiţi la animale. Nu cred să-l lămuresc pe Terente să rămână.
- Lasă că ne descurcăm noi! a spus Nae.
- Te-a apucat dorul Bărbate, aşa e?În locul lui Adrian a răspuns Marcel:
- Cum dracu să nu-l apuce dorul de un asemenea  exemplar,  eu m- duce pâla dracu-n praznic după ea. Mamă, şi ce femeie când se uita la mine, mă topeam ca lumânarea şi ce fain îi stătea cu eşarfa asta pe care i-o dăduse lui Adrian la despărţire. Fluturând-o Marcel se învârtea în loc dând-o pe la nasul fiecăruia.
-  Mirosiţi-şi  voi  mă,  că  Bărbatu'  nu-i  rău  de  pagubă.  Şce  mişto  îi lucea aluniţa aia pe gât.
- Mă! Ţi-am zis să nu mai folosiţi acest cuvânt. Ăsta-i cuvânt ţinesc.
- Ce vrei măi vulture? aşa-i zicea ei lui Drumea. Nu ţi-am zis că tata a fost chiabur şi m-a făcut cu o ţigancă pe care o ţinea la moară şi, ca să nu se facă de râs mama care m-a crescut, i-am picat... Măi Amza cum ziceţi voi la darurile pe care le faceţi la naşi, la fini?
- Plocon tăli, plocon!
- Aşa! I-am picat plocon aşa peste noapte şi ce era să facă m-a crescut şi pe mine, aşa că lasă-mă să zic cum îmi place. Auzi Bărbate pe corp are aluniţe.
- Nu ştiu măi Marcele, n-am dezbrăcat-o. Hai Barbule, salut băieţi, spor la mun.
-  Auzi  la  el!  Să  i-o  spui  lui  mutu,  nmie.  Înţeleg  să  zic  eu  asta  sau oricare dintre noi, dar nu tu. nd ea îţi râdea cu gura, cu faţa, cu tot! Şi cu picioarele ar fi râs, dacă ar fi putut.
-  Cu  alenu  trebuie  să  râdă,  nd  le  desface  parcă  deschide  porţile raiului, e mai mişto ca cu râs.
- Şi tu cu miştoul Seică?
- M-am molipsit de la domnul Marcelo, ce el să nu aibă adepţi? Dacă am uitat să vorbesc olteneşte, am dat-o pe ţigăneşte. Dar de când mi-au picat plocon Amza şi cu Eugen aţi feştelit-o, o să gavariţi toţi olteneşte. De patru zile nu-i mai seacă izvorul lui  Amza.  Naşul  Pandeli, nepotu-său  Ni, Veta,  Ileana  lui  Zăpăcitu,   v-a  pus cu  burţile la pământ? V-a pus, aşa-i Amza?
- Aşa-i tălică! Ce să-i faci, aşa-i la noi ca-n filmele cu proşti.
- Ei, nu zi şi tu aşa! o să creadă ăştia că la noi s-a răsturnat carul.
- Păi nu pe la noi, dar nici prea departe.
- O zisei şi tu! Auzi Bărbate şi la noapte, te dai în bărci! Ce mişto de tine! Iartă-mă vulture. Drumea a făcut semn cu mâinile spunând prin asta că poate să zică cum o vrea. Adrian s-a lăsat pe vine aproape de Seica.
- Auzi Seica, am impresia că unul din noi e la mijloc!
- Nu Bărbate! zisei şi eu aşa în dorul ştiu eu cui. Ce nu-i mişto aşa adăugă mimând cum ar strânge în braţe o fată zbătându-se, gemând.
- Mai ales care tremură ca iepurele nd te apropii de ea.
- Înseamnă că ai fost cu ochii numai pe ea.
- Ce, numai pe ea? Toate au trecut prin faza lungă a băiatului. Bruneta aia cu gropiţe în obraz, nu scăpa ea de mine nici cu procuratura. Şi ochi albaştri ăsta, referindu-se la Barbu, a pus laba pe bruneta aia cu uitătură de chinezoai.
- A avut un noroc chior, că i-o suflam ca un puf de păpădie, a spus Dorel, un brunet cu mutră de arab.
- Oi fi tu brunet cu mutră de... de arab, am vrut să spun, dar Barbu e mai mişto ca tine! i-a răspuns Zontea. Nu cred să fi avut spor.
- Ce dracu' mă, v-aţi prostit toţi cu miştoul ăsta, deja mă enervează,  cred  c-am să-l folosesc şi eu! a spus Drumea arunnd în Marcel cu o cra.
- Numai tu eşti de vină, fi-ţi-ar ţigăneasca a dracului! Mă străduiesc de un an să vă învăţ să vorbiţi literar dar degeaba!
- Lasă Bărbate, că-i mişto miştoul ăsta, parcă se potriveşte mai mişto decât, fain cum zic ardelenii, ghini cum zice nea Eftimie sau al dracului de bine cum zice Amza şi ai lui.
- Barbule, hai să mergem, că aşa nu mai plecăm.
- Mergeţi puştilor să vă înfruptaţi din darurile Evei, păcatul e lăsat de Dumnezeu, dar e mişto al dracului! le-a spus Marcel lăsându-se într-un genunchi cu mâna întinsă în faţă, ca semn de plecare.
- Salve băieţi, mâine fac cinste, zece sticle cu rom, cinci eu şi cinci Barbu.
- Să-ţi fie gura aurită sau mai bine să ţi-o poleiască Prinţesa sau Stela în noaptea asta cu cele mai, cele mai, dar nu mai zic, că mă apucă ameţeala.
- Lasă Nae că-ţi trece, spuse Amza:
- Amza!
- Trăiţi!
- Până diseară termini de bubuit până jos?
- Dacă fac băieţii găurile, da. Dacă nu om termina mâine.
- Drumea, vezi cum faceţi, vrea ca de luni să nu mai avem treabă cu partea asta.
- Facem noi să fie bine.
- Salve!
- Salve! au răspuns toţi în cor.
- Auzi Bărbate, poartă-te frumos cu ele, că ele săracele sunt rupte din rai şi raiul ăsta le-a hărăzit ca să ne facă pe noi şi fericiţi şi bolunzi. Aşa că, să ai grijă să nu cumva să le brutalizaţi!
- Auzi măi Vali, dacă n- şti că poţi despica un bou de viu şi că nu vorbeşti serios, aş zice că eşti un sentimental.
- Al dracului de sentimental, că l-aş despica în două, dacă n-ar curge sânge şi n-ar muri, numai ca să le chinui.
- Acu eşti sadic!
- Nu-s sadic dar dacă nu mai ai treabă cu Stela, mi-o laşi mie?
- Din toată inima! Dar fără să o chinui, să o torturezi.
- Al dracului să fiu dacă-i fac aşa ceva îmi place de ea şi gata.
- Iartă-mă Vali! eu sunt de vină! Dacă poţi să o recâştigi, m-aş bucura. Dar eu în locul tău, nu aş face asta. Hai Barbule!
- Păi hai odată, că după mine eram de mult în oraş.
- Lasă că nu ai fi zburat!
- De unde ştii?
- Ai dreptate!
Adrian şi cu Barbu au început să urce tăpşanul din faţă pas alergător. Nu luaseră caii cu ei, îi lăsaseră în tabără. În urma lor toţi băieţii au început să cânte  romanţa  Pe umeri  pletele-ţi  curg  râu,  privind  după  ei  până  ce  au depăşit coama. Sus, s-au oprit pentru o clipă să răsufle făcându-le din mână, scoţând amândoi câte un chiot întorndu-se şi, tot o fugă până în tabără. Bimbo se certa cu Costică vechiul şi nedespărţitul lui client enervându-l uneori la culme, arunnd în el cu ce apuca. Costică  fugea  şi  ndupă  mult  timp  se  apropia  din  nou.  Stătea  la  distanţă, studiindu-l  pBimbo  să  vadă dacă  i-au  trecut  toanele,  revenind  lângă  el,  de parcă  ns-ar  fi  întâmplat nimic. Ajunşi sus s-au dezbrăcat din mers, spălându-se până la brâu.
   Bimbo a luat un ibric mare s-a dus la ei turnându-le să se spele.
- Ce-i cu voi de aţi venit aşa de repede? Nişte băieţi bine crescuţi spun şi ei ceva când vin. Nu vorbesc cu mine muteşte! făcându-mi doar semne, mimând semnele ce le-a făcut Adrian nd se dezbrăca, spunându-i să aducă apă şi să le toarne că se grăbesc tare. Sau v-a chierit graiul cum zişi nea Eftimie spuse   imitându-l perfect pe bătrân.
- N-avem timp de vorbe, ne grăbim! a spus Barbu, stropindu-l cu apă.
- Vezi că eu am mai multă. Adriane! Să ştii că eu îl omor pe Costică, a devenit enervant, e ca un copil răsfăţat. Îl mai ţii mult în convalescenţă?
- Ia-ţi o nuia şi plesneşte-l!
- Mai rău fac, se fac se răzbună, mă pândeşte nd nu sunt atent şi răstoarnă câte ceva.
- Mai supor-l vreo zi două şi după aceea îl luăm în perimetru. Noi plecăm în oraş, să nu ne aşteptaţi.
- V-a venit aşa de ducă! Sau v-au apucat dorurile?
- Şi una şi alta! a spus Adrian.
- Să vă fac ceva să mâncaţi?
- Nu! Ne-a hrănit Steve.
- O cafeluţa mică?
- Aia da! Vezi că băieţii vor să facă o partidă, cum stai cu proviziile?
- Destul de bine, ar trebui ceva macră, să facem nişte rnaţi.
- Zicea Seica de un exemplar rătăcit, dacă-ţi satisface dorinţele, să-l aranjeze.
- Eu zic că-i mai bine să lăsăm ca să fiţi voi aici, ei dacă dau greş? E păcat de animal să-l mănânce lupii.
- Vedeţi, voi horâţi, sunteţi în majoritate. Spune-i lui Drumea să acţioneze numai dacă e sigur. Dă-ne şi nouă nişte bani.
- Cât?
- Vreo patru foi!
- Cam mult, dar eu zic să luaţi cinci că nu se ştie. Mergeţi cu treabă sau aşa să vă vânturaţi?
- Să ne vânturăm!
- Atunci v-ajunge! Ce-aş merge şi eu cu voi. Cu voi mă lipesc şi eu de ceva. La grămadă e mai greu. Bimbo s-a dus să le aducă banii, spunându-i lui Barbu să pună ibricul de cafea. Adrian a îmbrăcat cămaşa cu epoleţi pe care-şi fixase şi a doua stea. Era  pentru  prima  dată  nd  mergea  în  oraş  şi  sîmbrăca ofer. O făcea pentru  Nataly.  Ştia  că  se  va  duce  la  ea  şi  vroia  să  arate altfel.  S-ar  fi îmbrăcat frumos cu cravată, elegant, în costum dar ar fi fost imposibil ca până în or să-şi păstreze linia şi să nu se murdărească și oricum în garderobă nu avea așa ceva. Şi el şi Barbu  eragata.  Au  prins  caii,  i-au  înşeuat.  Bimbo  le-a  pus  cafeaua aşendu-se să bea şi el una cu ei.
Fără  să-i  mai  spună  nimeni,  a  adus  şi  te  o  ţigară.  Terente  stea pregătit. După cele văzute ştia sigur că stăpânul lui pleacă la drum, dar nu era sigur că-l va lua şi pe el. Barbu a dat te doi pumni de ovăz cailor. Puia era cam neliniştit, nu stătea în loc, repezindu-se de vreo câteva ori la Fetiţa, fiind nevoit să stea între ei. Adrian s-a dus şi l-a luat pe Puiu, legându-i frâul de piciorul mesei, punându-i în faţă ovăz.

- De ce n-o laşi în pace, dacă vrei să o iubeşti, iubeşte-o, dar n-o muşca, nu azvârli în ea. Sadicule!

............


ATACUL LUPILOR -Vol.3




Cititorule! Când te vei îndrăgosti, să iubeşti, cu
ruire, căci iubirea este liantul vieţii  conjugale.
Să nu ucizi strigătul iubirii atunci când te va chema,
Ajută-l să trăias ca să te poată chema mereu.
Golurile lăsate de fiinţe dragi în suflet,
se umplu foarte greu sau deloc.

Corneliu Buhuş

REGĂSIRI

La  masă  cu  napronul  mov,  în  lumina  semiobscură  a  unui  bar  de noapte, aşezată lateral, aproape de ring, stătea un bărbat. Pe masă trei pahare folosite, o scrumieră plină cu chiştoace de ţigări bune, o stic de Scotch goală, mult scrum de ţigări peste tot. Un co de faţă de masă ridicat ce acoperea o pată mare de cafea. Se cunoştea că la aceas masă au stat doi bărbaţi şi o femeie, după rujul lăsat pe mucurile de ţigară.
Ospătarul,  un  grăsun  fără  aspect,  circula  tot  timpul,  pe lângă  masa aminti fără  să o bage în  seamăAtenţia lui fiind îndreptată  la  o masă comună aşezată în faţa ringului, unde căra frapiere pline luând altele goale, tăvi cu bucate apetisante şumplând paharele cu o slugărnicie ieşi din comun, aproape enervantă. Se vedea că servea o masă unde se aştepta ca partea leului să fie grasă, sau aşa era el.
Bărbatul care s-a aşezat trăgându-şi scaunu u pic   ma departe   de masă  având  mezamplasul  amintit,  era îmbrăcat într-un costum de blugi, cămaşă din mătase de un roşu corai. Un lanţ gros din platină cu o cruciuliţă şi  o verighetă trecu prin  else vedeau de sub cămaşa cu guler bentiţă deschisă la doi nasturi. Bronzat, tuciuriu, cu chelie ce mai păstra destule fire de păr, urme ale unei podoabe capilare prezentată intactă doar lateral şi în spate, înrunţi bine. O barbă scurtă sură mai accentua în partea stângă, îi crea un aer de lup de mare, venit să-şi petreacă o seară, să-şi clătească ochii cu dansatoarele ringului, fără ca să-l tulbure nimeni.  Se vedea asta după faţa lui care păstra o urmă uşoară de tristeţe, brăzdată de un zâmbet cu care parcă vroia să-şi ba joc de toată lumea. Cu o privire gânditoare  făstudiu, fără luciu, trecu peste toţi  din  local.  Svedea  că  nu-l interesea nimeni şi nimic.
La uşa de serviciu lângă stâlpul din faţa stătea o femeie îmbrăca în uniformă, cu ecuson în piept. Era şefa de sală. Uniforma şi pieptănătura îi creau o alură de stewardesă. Buzele ei senzuale schiţau un mbet cuceritor. Ochii mari, expresivi au rămas aţintiţi asupra bărbatului care s-a aşezat la masa de lângă ring. Privirile li s-au înlnit. El s-a uitat la ea cu o privire de aducere aminte, căuta în ea ceva ce nu-şi amintea. Renunţând la acea căutătură privind-o în continuare doar din plăcerea de a o privi vroind parcă să-i spună: Ce bună eşti!
Când i-a întâlnit privirea, simţind-o de parcă a trecut prin ea, a început să se mişte negăsindu-şi locul la fel ca un cal pur sânge. Aducându-şi aminte ce căuta  în ea, a zâmbit mulţumitor, schiţând şun uşor salut cu capul. Fixând-o cu o privire săgetătoare, făcând-o să rămână pironi în loc. Văzându-i tulburarea zâmbind şi-a întors capul, urmărind ospătarul care nu reuşise încă să-l bage în seamă. Era singura fiinţă din sa care nu-i observase prezenţa. Acest lucru l-a făcut să-şi încrunte sprâncenele. Când a trecut la fel de nepăsător faţă de masa din stânga lui, a rămas surprins de indolenţa ospătarului. Cu un strigăt înfundat şi lung, l-a oprit în loc de parcă s-ar fi lovit de un zid.
Ospătar! uitându-se în fundul ochilor lui, ce l-au făcut să-şi piardă cumpătul.  Dacă mai  faci  un  pas şnu  vii la mine,  te zbor  în  mijlocul ringului!
Vin, vin imediat! dând să plece.
Nu! acum!
Oprindu-se şi fără să mai comenteze nimic a venit la masă, neîndrăznind să se uite la el, încernd să strângă de pe masă.
Stai! Uită-te la mine! Speriat a luat mâna de pe pahare de parcă l-au fript.
Po, po, poftiţi, ştiţi nu avem picolo şi treabă e destudar...
Lasă astea! Te rog să-i spui şefului de sa să vină la mine.
Vă rog, în cinci minute vă servesc, las totul şi vă servesc!
Îţi promit că nu-ţi fac nici o reclamaţie, deşi ai merita-o cu prisosinţă. Vreau să stau de vorbă cu şeful de sală.
Avem şefă, doamna Rodica.
Acum ia astea de aici şi spune-i să vină încoace, comanda i-o dau dumneaei, clar?
Bine, dar vă rog!
Dacă mai comentezi mult nu mai răspund de ce ţi-am promis, dă-i bice!Ospătarul a plecat ca din puşcă cu un mers mărunţel, lipsindu-i doar bastonul, pălăria şi pantofii lui Chaplin, fănd abstracţie de forma fără nici o formă a corpului. După un moment a apărut Rodica căund cu un dezinteres mascat prin sală, oprindu-se cu privirea asupra bărbatului ce o privea cu acelaşi mbet   jucându-se cu o ţigară între degete. Până la urmă, hotărâtă a plecat spre el cu un mers de parcă încerca să-şi ţină echilibrul pe tocuri, încernd să zâmbeas şi să fie şi serioasă. Nu a reit niciuna nici alta. Cu toate astea a ajuns la masă şi cu o seriozitate tremurând se prezintă:
Bună seara, sunt şefa sălii Rodica G., ce doriţi?
Aveţi voie să staţi jos?
Nu!
Bine, atunci am să mă scol eu în picioare.
Nu, vă rog să staţi jos!
M-aş simţi jenat să vorbesc unei femei stând jos şi ea în picioare.
 Esunt  în  timpul  serviciului  şi  dumneavoastră  clientul  nostru  şi aceasta permite clientului să facă abstracţie de...
De la bunele maniere. Eu nu am să ţin cont de astea şi am să fac cum cred de cuviinţă. În primul rând să mă prezint. Mă numesc simplu, Adrian şi voi fi clientul dumneavoastră în fiecare seară la aceeaşi oră, la aceeaşi masă timp de 24 de zile. Stau la camera 110 în incinta acestui hotel. Masa de seară  vreau  să  o  servesc  aici.  Este  posibil,  sau  aveţi  nevoie  de  vreo aprobare? Plătesc numerar.
I-a spus toate astea cu o voce de om de afaceri cu o uşoară nuanţă de comandă. Rodica nu i-a răspuns imediat. A gândit un pic cele spuse de Adrian încernd să fie t mai amabilă neştiind cu cine are de-a face.
Doriţi singur sau însoţit?
Singur! Dar masa să fie amenajată cu două tacâmuri şi bineînţeles cu tot dichisul.
Am notat. În seara asta, ce doriţi să serviţi?
Ce-mi oferi?
Vă trimit un meniu.
Nu-i nevoie. Aş dori un pui crocant şi o sticlă de vin roşu cu pepsi.
Bine! Vă doresc o seară plăcută!
Un moment! Indiferent care sunt reliile dumitale familiale şi de serviciu dori ca în una din seri să obţii o derogare şi să fii invitata mea. Nu am nevoie de răspuns, îl voi deduce singur.
Surprinsă de îndrăzneală sau de invitaţie, a zâmbit, întorndu-se şi cu acelaşi mers nesigur, ştiindu-se urmărită, a plecat spre uşa de serviciu. În drum s-a întâlnit cu ospătarul, venea să schimbe napronul şi să facă mezamplasul. I-a dat nota şi cu un pretext a întors capul uitându-se înapoi. Adrian nu i-a surprins privirea se uita undeva în sală. Puţin contrariată a dispărut pe a de  serviciu.  După ce  a  aranjat  masa  fără  să  se  mai  ocupe  de  nimeni, ospătarul a plecat întorndu-se imediat cu o frapieră în care era o stic de vin roşu şi patru pepsi îngropate în cuburi de gheaţă, făcându-l pe Adrian să se mire:
Aşa de repede? Poate era pentru altcineva, eu pot să mai aştept.
Nu contează! eu vă muumesc. Dacă mă reclamaţi, ştiţi şefeste cam...
Cam frumoasă ai vrut să spui.
Da! aşa este. Cum doriţi, şpr sau separat?
Şpriţ.
În afară de comandă, mai doriţi ceva?
O cafea şi te rog să mi-o aduci înainte.
Nu urmărea pe nimeni, nu-l interesa nimic, cu toate că la una din mese era un bărbat cu trei femei şi toţi discutau pe seama lui. Una din ele era de o frumuseţe sclipitoare. Ochelarii cu rame mari şi îmbrăcămintea ce o purta, îi dădeau un aer de parizian, de femeie ce ştia să se îmbrace elegant şi cu bun gust. Se vedea că venea de la o recepţie. La toţi patru domina culoarea neagră şi albă. Păreau a fi oameni de ar sau de ştiinţă. Cea cu ochelari era mai tânără sau frumuseţea ei conservată o făcea să pară mai tânără. Avea pe faţă o expresie de uimire, de fericire, dar şi întrebătoare, făcând-o să spună celor de la masă, fără a întoarce o clipă privirea de la Adrian:
Dacă aţi ştii voi cine-i bărbatul?
Pare a fi un străin sau un artist de cinema.
- Dacă nu vine el la mine, mă duc eu la el, uitându-se cu o privire fixă, aşteptând ca privirile lor să se înlneas
Adrian aştepta să înceapă spectacolul de varietăţi. A observat că una din cele trei femei se uita la el. I se părea atât de cunoscută. A părăsit ideea de a-şi aduce aminte şi nici nu s-a mai uitat la masa respectivă. S-a reîntors cu gândurile la şefa de sală,  a cărei asemănare difu i-a adus aminte de cineva, de cineva ce a existat în viaţa lui, dar nu o regăsea. Cunoscuse atâtea femei  spunându-şi:  O fi semănând cu vreuna, parcă cu Nataly. Pe dracu Nataly e cea mai frumoasă de pe mapamond.
După care se reculegea şi îşi relua normal ocupia ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Din umbra de tristeţe permanentă sculptată în figura lui, puteai deduce la acest bărbat de 50 de ani, că bilanţurile vieţii nu prea i-au reuşit.

..........................